De ceva vreme George Buhnici este un mândru posesor al unei mașini electrice Tesla.
Chiar dacă este foarte pasionat de mașinile ecologice și protejarea mediului înconjurator, George Buhnici a avut pentru o perioadă în garaj un BMW M5, o pasiune total „total neecologică”, după cum chiar el spune. BMW M5 E60 este o mașină care poate fi condusă și pe stradă, dar și pe circuit, care are un consum de combustibil foarte mare. Pe lângă consum, reviziile la această mașină sunt mult mai scumpe față de ale unei mașini obișnuite.
În anul 2016 el a vândut „Buhnicimobilul” pe OLX cu 35.000 de euro, iar înainte de asta a prezentat mașina în detaliu pe YouTube și pe site-ul personal.
„E un moment dulce-amar. E timpul să mă despart de cea mai [….] mașină pe care am avut-o vreodată. Puneți în locul punctelor orice atribut i-ați atașa unei amante. Acest BMW M5 este pentru mine genul acela de plăcere vinovată pe care până și soția ta o îndrăgește”, scria George Buhnici în momentul vânzării (2016).
Modelul BMW M5 E60 a apărut în anul 2005 cu un motor nou V10, de mare turație, cu o putere de 373 kw, (507 CP). M5-ul are o cutie de viteze semiautomată cu 7 viteze și poate să ajungă la 200 km/h în doar 13,9 secunde.
Modelul beneficiază de aportul unui propulsor V10 de 4.999 centimetri cubi care dezvolta 507 CP. Accelerare de la 0 la 100 km/h are loc în 5,3 secunde, iar viteza maximă este de 250 km/h (limitată, fără limitare: 298 km/h).
BMW M5 este un automobil sportiv de lux care a debutat în gama BMW în anul 1985. Rolul său este acela al modelului de vârf al Seriei 5, de la care preia platforma tehnică și designul.
Cei care vor să afle întreaga poveste o pot vedea pe YouTube. Pe lângă prezentarea completă a mașinii, în clip putem vedea și un launch control (min. 24) făcut de pilotul Claudiu David.